Denumirea programului de formare: "Cum să creștem sănătoși"
Număr de ore alocate programului de formare: 20 de ore
Calendar: 2 grupe 27 octombrie 2021 - iunie 2022
Număr de cadre didactice formate: 60 cursanți
Competențe dobândite:
- Formarea, de către specialiştii CPECA, a unui număr de 10 cadre didactice, în vederea implementării proiectului, la nivel județean, în anul şcolar 2021-2022
- Prevenirea comportamentelor cu risc pentru sănătate, precum şi pentru neînceperea sau întârzierea debutului consumului de droguri pentru cel puţin 200 de copii cu vârsta între 5-7 ani (preşcolari de grupă mare şi şcolari din clasa pregătitoare), prin participarea la Cursul ,,Cum să creştem sănătoşi” în anul şcolar 2021-2022
- Creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a unui număr de 300 de părinţi referitor la importanţa factorilor de risc şi de protecţie familiali legaţi de consumul de droguri, la nivel naţional, în anul şcolar 2021-2022.
Cursul se desfășoară online.
Denumirea programului de formare: "ABC-ul emoțiilor"
Număr de ore alocate programului de formare: 20 de ore
Calendar: 28 octombrie 2021 - iunie 2022
Număr de cadre didactice formate: 29 cursanți
Competențe dobândite:
- Formarea unui nr. de 10 profesori pentru învăţământul primar/ consilieri şcolari, în vederea susţinerii unor activităţi de formarea de abilităţi emoţionale, pentru cunoaşterea propriilor emoţii, gestinonarea şi direcţionarea adecvată a acestora, precum şi dezvoltarea responsabilităţii personale, în rândul elevilor din clasele I şi a II-a.
- Dezvoltarea emoţională în vederea neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri pentru cel puţin 200 de elevi din clasele I şi a II-a, prin participarea la Cursul ,,ABC-ul emoţiilor” (1 curs/ judeţ x 20 elevi/ curs)
- Creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a unui număr de 300 de părinţi referitor la importanţa factorilor de risc şi de protecţie familialială legaţi de consumul de droguri, la nivel naţional, în anul şcolar 2021-2022.
Cursul se desfășoară online.
Denumirea programului de formare: "Screening, intervenție și coping adaptive- elemente semnificative în terapia copiilor cu tulburări (specifice) de învățare"
Număr de ore alocate programului de formare: 20 de ore
Calendar: 1 grupă, 9 decembrie 2021- 31 ianuarie 2022
Număr de cadre didactice formate: 33 cursanți
Competențe dobândite:
- cursanții vor primi informații esențiale validate științific, privind evaluarea și intervențiile psihopedagogice în mod specific consilierea elevilor cu dificultăți de învățare în acord cu legislația românească și internațională în vigoare;
- cursanții vor cunoaște instrumente privind evaluarea tulburărilor de învățare;
- cursanții vor putea identifica specificul copilului cu tulburări specifice de învățare;
- cursanții vor cunoaște repere privind instrumentele privind evaluarea mecanismelor de coping;
vor avea repere privind utilizarea informațiilor privind mecanismele de coping
specifice în contextul dificultățile de învățare în procesul de consiliere; - vor cunoaște legislația românească și internațională în vigoare;
- vor putea aplica informațiile dobândite în procesul de interventie psihopedagogice în contextul tulburărilor de învățare.
Cursul se desfășoară online.
Denumirea programului de formare: "Inteligența emoțională – antrenorul minții"
Grup țintă: personal didactic de predare în învățământul primar
Număr de ore alocate progamului de formare: 20 ore
Calendar: 18 ianuarie - 9 februarie 2022
Număr de cadre didactice formate: 24 cursanți
La sfârşitul programului de formare cursanţii vor fi capabili:
- Să folosească informațiile din domeniul inteligenței emoționale pentru a crea comunitatea clasei și activități cu impact emoțional pentru elevi;
- Să adopte o strategie optimă pentru aplicarea informațiilor referitoare la inteligența emoțională, în gestionarea conflictelor, încurajarea elevilor și cultivarea
unui mediu securizant și sănătos emoțional; - Să aplice la clasă instrumente practice pentru identificarea emoțiilor, etichetarea acestora și identificarea tehnicilor potrivite de gestionare a situațiilor inconfortabile;
- Să organizeze colectivul de elevi în spiritul comunicării empatice, bazată pe dezvoltarea competențelor de comunicare pozitivă cu elevii;
- Să adapteze tehnicile și instrumentele observate în cadrul cursului la specificul clasei de elevi la care predă.
Cursul se desfășoară online.
Denumirea programului de formare: „Abordarea procesului instructiv-educativ în educaţia copiilor cu CES”
Grup țintă: cadre didactice din învățământul preșcolar și primar.
Calendar: 3-21 februarie 2022
Număr de cadre didactice formate: 35 cursanți
Responsabil CCD: profesor metodist Oltean Lidia Genoveva.
Competenţe vizate:
- Utilizarea adecvată a cunoştinţelor teoretice pentru identificarea dizabilităţilor şi a cerinţelor educaţionale speciale;
- Evidenţierea diferenţelor dintre integrarea şcolară şi incluziunea şcolară;
- Utilizarea principiilor predării bazate pe ataşament, în procesul instructiv-educativ;
- Proiectarea procesului de predare-învăţare-evaluare, în parteneriat cu elevii, părinţii, alţi specialişti, în scopul realizării unei bune incluziuni a elevilor cu CES;
- Utilizarea metodelor și strategiilor specifice de cunoaștere și evaluare a elevilor cu CES, în vederea integrării și adaptării în mediul școlar și social.
Cursul se desfășoară online.